Română (România)English (United Kingdom)
Joi, 09 septembrie 2010

Legături INTER

institutul-inter-logo-mic

inter-review-logo-mic

Memorie şi reconciliere PDF Imprimare Email

memoria-comunismuluiMarcarea, la finele anului trecut, a primelor două decenii de la căderea comunismului în majoritatea ţărilor Europei de Est a readus în discuţie tema, dezbătută în mai multe rânduri după 1989, a modului cum Bisericile şi confesiunile au ştiut să se adapteze şi să reziste sau nu pe durata dictaturii atee. Aducerea la lumină a datelor de arhivă a provocat în ultimii douăzeci de ani în ţări precum Germania, Polonia, Cehia sau Ungaria adevărate cutremure. Cel mai dramatic a fost fără îndoială cazul arhiepiscopului romano-catolic Stanislaw Wielgus care, la începutul lui 2007, în chiar timpul liturgic al întronizării sale ca arhipăstor al Varşoviei, a făcut anunţul retragerii. Catedrala avea să fie scena unei despărţiri impresionante, credincioşii strigând “Nu ne părăsi!”, “Nu ne părăsi!”, în timp ce Wielgus cobora treptele altarului strivit parcă sub greutatea propriului gest. Acestui moment i-a precedat o deosebit de intensă campanie de presă declanşată de dezvăluirea legăturilor înaltului prelat cu poliţia politică poloneză. Intensitatea şi duritatea evenimentului nu pot fi înţelese decât dacă ne gândim că acesta a avut loc tocmai în ţara lui Ioan Paul II, campionul necontestat al luptei creştine împotriva comunismului. Acest caz arată, în fond, cât de complexă este la nivelul biografiilor moştenirea comunismului, cât de mare este pentru unii preţul personal pentru supravieţuirea instituţională. Tot acest caz ne mai arată cât de diabolic a putut fi regimul totalitar, încurajând carierismul elitelor, din oricare domeniu, prin luarea în prizonierat moral a persoanelor devenite după 1989, oricât de paradoxal, victime ale libertăţii. Despre aceste aspecte, analizate în contextul nostru românesc, am scris în volumul Comunismul. O modernitate eşuată (Theologia Socialis 5), Eikon, Cluj-Napoca, 2009 (vezi prezentarea seriei pe pagina acestui site), dar şi în articolul recent “Mercenarii memoriei” (vezi blogul TSO de pe acelaşi site).

Ceea ce se remarcă, la noi şi în alte ţări ex-comuniste, indiferent de confesiune, este lipsa unei minime metode de lectură şi interpretare a defecţiunilor oamenilor Bisericii (generic vorbind) de-a lungul timpului. Violenţei pseudo-moralizatoare a cercurilor făţiş anticreştine sau abordării (cât mai obiective) a istoricilor profani nu i se poate răspunde prin atacuri sau prin tăcere. Asumarea istoriei este până la urmă o sarcină teologică de prim rang, în directă legătură cu faptul mântuitor al Întrupării. Nu putem, creştini fiind, “scapa” de istorie. Drumul spre Împărăţia lui Dumnezeu trece prin ea. Este de aceea mai mult decât necesar să înţelegem cum ne raportăm la capitolele mai puţin plăcute ale acesteia. Un posibil ajutor în acest sens îl oferă documentul “Memorie şi reconciliere. Biserica şi greşelile din trecut” din 2000 al Comisiei Teologice Internaţionale care funcţionează pe lângă Congregaţia pentru Doctrina Credinţei de la Vatican. Documente similare, asupra cărora merită să revenim, au fost redactate şi de către teologi necatolici, mai puţin însă de către cei ortodocşi. Este un deficit pe care am putea să începem să îl recuperăm inclusiv prin receptarea unor texte precum cel catolic din 2000. Aşa cum nu putem “scăpa” de istorie, tot astfel nu putem fi doar “victime” ale acesteia, ca şi când am fi exclusiv “subiecţi” ai timpului. Chestiunea sinergiei o implică pe cea a responsabilităţii. Propunem lectura documentului din 2000 în traducerea unui teolog catolic, păstrând toate particularităţile de rigoare la nivel ortografic. “Memorie şi reconciliere. Biserica şi greşelile din trecut” (7 martie 2000) poate fi descărcat aici sau de pe pagina de Documente a acestui site.
 
Site actualizat în 08.09.2010.
Imagini site: Silviu Oravitzan.