Dacă mai era necesar să o spunem, amploarea şi consecinţele crizei financiare mondiale provoacă în mod nemijlocit gândirea social-teologică. Dată fiind cauza etică a situaţiei în care ne-au adus un sistem bancar lipsit de reguli autocorective şi domeniul speculativ al economiei virtuale, lucrând cu promisiuni şi proiecţii, însă mai puţin sau chiar deloc cu realitatea, întrebarea care se pune este dacă prosperitatea trebuie realizată cu orice preţ, în orice condiţii şi indiferent de urmări. Tema în sine nu este nouă, modul de raportare la bani sau la avuţie fiind centrală în toate marile religii şi în mai toate sistemele filosofice aplicate, în teoriile politice şi în manualele de gândire economică. Problematica este cu toate acestea repusă azi într-un context fundamental diferit. Globalizarea în toate aspectele ei, de la comunicare la dinamica pieţelor de capital, face din chestiunea prosperităţii şi a precarităţii una de natură să intereseze pe toţi. Simplificând, în acest global village care este umanitatea de azi, nimeni nu mai poate fi bogat sau sărac de unul singur. Bogăţia şi sărăcia au efecte directe, constituindu-se în factori de stabilitate sau de instabilitate, afectează relaţiile dintre state şi dintre continente, determină fluxurile migratoare şi alimentează insurecţiile sociale, justifică războaiele pentru resurse din ce în ce mai limitate şi refac la propriu harta lumii.

Un recent document al Conferinţei Episcopilor Catolici Germani, publicat la 17 februarie 2010, pune în discuţie investiţiile etice şi, mai larg, legătura dintre credinţă şi traducerea ei într-o politică financiară responsabilă. Titlul documentului – pe care îl putem traduce astfel: “Se poate schimba lumea prin plasamentele de capital? Un ajutor orientativ pentru investiţiile conforme standardelor etice” (în original: “Mit Geldanlagen die Welt verändern? Eine Orientierungshilfe zum ethikbezogenen Investment“ – este o invitaţie la analiză adresată mai ales celor care dispun de resurse financiare dar nu şi de un spirit etic în ciuda apartenenţei lor la o comunitate de credinţă. Altfel spus, ţărilor bogate, afectate şi ele de criză, însă cu mult mai puţin decât ţările sărace şi înainte, le revine sarcina esenţială de a rescrie regulile jocului printr-o infuzie consistentă de principii şi valori. Cum o parte importantă a acestor ţări bogate au o cultură ancorată în tradiţia creştină şi, mai larg, în cea biblică, este cumva de la sine înţeles să se pună întrebarea dacă nu cumva, din dezinteresul sau neştiinţa titularilor de conturi şi depozite, capitalul ajunge în slujba unor mecanisme nedrepte, a unor construcţii speculative murdare. Cu alte cuvinte, tocmai pentru că suntem în criză şi, ca întotdeauna în astfel de perioade, trebuie să regândim datele realităţii, prima întrebare este dacă băncile unde ne ţinem banii au o politică investiţională compatibilă cu viziunea noastră. La urma urmelor, nu poate să ne fie indiferent ce face instituţia bancară cu banii încredinţaţi, cum îşi atinge ţintele de creştere, în ce afaceri este implicată şi în ce măsură, la capătul lanţului economic-monetar, nu ajunge să ne afecteze modul de trai sau chiar, în cazul falimentului, să ne ruineze baza financiară a planurilor noastre de viaţă, casa, educaţia copiilor sau siguranţa unei bătrâneţi liniştite. Mai mult decât acest prim pas către un raport responsabil cu banii şi sistemul care îi gestionează, documentul episcopatului german – articulat şi redactat, nota bene!, de o comisie de specialitate – încurajează angajarea deliberată a posesorilor de capital (mai mare sau mai mic) în investiţii cu finalitate declarat etică, adică în acelea care păstrează echilibrul dintre costuri şi profit, dintre tentaţia de a exploata supraevaluările de moment (a imobilelor, de pildă) şi răbdarea finanţării unor proiecte de durată, solide, al căror succes înseamnă locuri de muncă, solidaritate cu bugetul local şi transparenţă.

Astfel de orientări pe care le propune recentul document au în cazul mediului german o dimensiune cât se poate de practică, băncile care se revendică din valorile eclesiale fiind de mai bine de un deceniu foarte active pe piaţă. În ceea ce ne priveşte, cum majoritatea jucătorilor bancari de la noi sunt părţi ale unor sisteme multinaţionale, aspectul etic nici măcar nu stă în centrul raporturilor cu clienţii lor. Nici clienţii nu ştiu că ar putea avea un astfel de raport responsabil cu banca. Una peste alta, în România de azi, banii nu doar că nu au miros, dar nici nu transportă alte valori decât cele materiale propriu-zise. Dacă nu mă înşel, în afară de câteva parteneriate punctuale, la nivel de agenţii locale, dintre bănci şi organizaţii caritabile, mediul nostru financiar nu pare să participe în mod real la dezbaterea internaţională în curs despre ce ar trebui să învăţăm din actuala criză. Or, în acest caz, să ne mai mirăm că nici clasa politică nu pare să fi tras până acum o concluzie, alta decât aceea de a folosi criza financiară pe post de scuză universal valabilă?

Documentul “Se poate schimba lumea prin plasamentele de capital? Un ajutor orientativ pentru investiţiile conforme standardelor etice” (februarie 2010) poate fi descărcat aici sau la secţiunea documente a acestui site. Tot la aceeaşi secţiune poate fi descărcat şi un document mai vechi, din 1986, al episcopatului catolic american: “Justiţie economică pentru toţi. Scrisoare pastorală despre doctrina socială catolică şi economia SUA redactată la Conferinţa Naţională a Episcopilor Catolici” (13 noiembrie 1986). Aşa cum se va putea observa, în ciuda distanţei de peste două decenii, textul îşi păstrează o surprinzătoare actualitate, ceea ce face din lectura lui o posibilă cale de abordare a prezentului.