| Democraţia creştină în România europeană |
|
|
|
|
Ultimul supliment al revistei 22 propune un grupaj de texte organizate în jurul preocupării de a schiţa şansele curentului cultural şi politic menit să articuleze o gândire creştin-democrată pe măsura statutului european al României. La mai bine de două decenii de la căderea comunismului şi după tot atâta timp de tranziţie confuză, plină de dramatism şi de amatorism deopotrivă, este limpede că avem nevoie nu doar de o generică reformă morală a clasei politice, dar mai ales de o refundamentare principială a acesteia. În faţa crizei financiare, ameninţată de forţa grupurilor nelegitimate democratic, slăbită instituţional, sărăcită profund prin exodul minţilor tinere, troglodizată de o media agresivă, cauţionată de amestecarea periculoasă a valorilor cu contrariul lor, încă suferind de traumele totalitarismului în cele mai diferite domenii, România de azi oferă imaginea unei ţări în căutare de model social şi coeziune publică. Tradiţia creştin-democrată din politica europeană poate reprezenta un punct de sprijin în acest efort, un model demn de urmat de o manieră constructivă, adică nu prin imitaţie sau prin comoditate intelectuală. Din punct de vedere social-teologic, un astfel de şantier ideologic şi politic oferă o nesperată şansă de a pune în dialog fundamentele eticii creştine, mai ales a acelora specifice ethosului ortodox majoritar, cu proiecţiile şi viziunile unei noi generaţii de decidenţi. Suplimentul din revista 22 poate fi descărcat aici sau de la sectiunea Documente a acestui site. |






