|
De la autonomie şi autocefalie la unitate canonică şi etică |
 |
 |
 |
|
 Radu Preda, „De la autonomie şi autocefalie la unitate canonică şi etică. Dileme social-teologice ale Ortodoxiei actuale”, Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Theologia Orthodoxa 1 (2010), pp. 199-120. (Descarcă  pdf) Textul poate fi găsit şi la secţiunea Studii şi articole a site-ului.
Anul acesta Biserica Ortodoxă din România marchează 125 de ani de autocefalie, adică un secol şi un sfert de independenţă totală faţă de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, Biserica-mamă a majorităţii Ortodoxiilor locale din Balcani şi Europa de Est. Cum se ştie, raportul dintre „mamă” şi „fiicele” ei a fost mai tot timpul tensionat, cu precădere după căderea Bizanţului sub turci. Profitând de naţionalismul funciar al modernităţii, Bisericile Ortodoxe locale s-au desprins treptat de legăturile cu un centru lipsit din ce în ce mai mult de resurse şi, politic vorbind, total nereprezentativ. Ceea ce în logica emancipării naţionale era oarecum firesc, se va dovedi ulterior profund problematic din punct de vedere ecleziologic, echilibrul dintre unitate şi diversitate fiind puternic afectat. Cel mai sugestiv exemplu în acest sens îl oferă diaspora ortodoxă „organizată” strict după criterii etnice, în legătură ombilicală cu Biserica-mamă, adică pe criteriu naţional, dar în contradicţie deschisă cu normele canonice ale Sinoadelor Ecumenice, mai precis cu principiul teritorialităţii. Mai mult decât atât, inclusiv relaţiile dintre Bisericile Ortodoxe vecine, precum cele dintre România şi Republica Moldova sau dintre Rusia şi Ucraina, se vor articula după modelul filial deja compromis, comunităţile româneşti sau ruseşti, respectiv ucrainiene, fiind revendicate de două „mame”, una de origine şi alta conjunctural-istorică. Un exemplu pentru gradul de dificultate a acestui tip de pastoraţie în modernitate este oferit de recentul apel al Patriarhiei de la Bucureşti către românii din diaspora, de revenire în sânul Bisericii-mamă, şi de reacţiile unor teologi aparţinând Ortodoxiei de limbă şi cultură franceză. Studiul de faţă analizează din perspectivă social-teologică astfel de dileme în spatele cărora se ascunde în fapt un deficit de receptare nu doar a Tradiţiei, dar şi a modernităţii ca atare.
|
