Română (România)English (United Kingdom)
Joi, 09 septembrie 2010

Legături INTER

institutul-inter-logo-mic

inter-review-logo-mic

Între tradiţie şi tranziţie. Postcomunismul în România PDF Imprimare Email
preda-intre-traditie-si-tranzitie-postcomunismulCele două decenii trecute deja de la căderea comunismului politic în majoritatea ţărilor Europei de Est ar trebui să constituie o distanţă istorică suficientă pentru a ne întreba asupra resorturilor care au făcut posibil acest sistem ucigaş. Cum tot în ultimii douăzeci de ani martorii începutului totalitarismului roşu, la noi sau în alte părţi, au dispărut unul după altul, se pune întrebarea dacă o să mai avem cândva şansa luării pe viu a temperaturii istoriei. În lipsa mărturiilor nemijlocite, mai este posibilă conştiinţa generaţilor viitoare legată de lecţiile comunismului? Ei bine, răspunsul ne poate veni tocmai din prezent. Chiar şi fără o legătură biografică, directă sau indirectă, cu perioada dictatorială, efectele pe termen lung, „moştenirea” acesteia ne poate oferi, ca în oglindă, o imagine fidelă a ceea ce a fost comunismul în perioada lui de „glorie”. Altfel spus, contrazicând pe faţă laşitatea celor care nu vor să mai ştie de trecut, din comoditate sau complicitate, postcomunismul ne obligă să luăm act de comunism. Este inutil să ne lamentăm şi să criticăm metehnele prezentului dacă nu avem inteligenţa şi curajul de a merge la originea propriu-zisă a acestora. O astfel de lectură a postcomunismului (românesc) prin prisma balastului transportat cu tenacitate în ultimele două decenii îşi propune studiul Preda, Radu, „Zwischen Tradition und Transition. Zwanzig Jahre Postkommunismus am Beispiel Rumäniens”, în Mirolslav Polzer, Karl W. Schwarz, Vincenc Rajsp, Johann Marte (ed.), 1989-2009: Religion und Wende in Ostmittel- und Südosteuropa, Tyrolia, Innsbruck, 2010, pp. 320-346. Textul poate fi descărcat aici sau la secţiunea Studii şi articole a acestui site.
 
Site actualizat în 08.09.2010.
Imagini site: Silviu Oravitzan.