La această întrebare vom răspunde punând câteva întrebări suplimentare. Înainte de toate însă, să ne lămurim asupra unui aspect fundamental. O lucrare de seminar, un referat sau o lucrare de licenţă, cu alte cuvinte orice gen de text ştiinţific, pleacă de la premisa că este expresia unei cercetări, a unei reflecţii, a unei căutări personale, a unor întrebări în căutare de răspuns. Adică un astfel de text nu este pur şi simplu un mod de a „bifa” ceva, de a „mima” seriozitatea pentru a induce în eroare pe cititorii săi şi, în cazul examenelor, pe corectori. Cu alte cuvinte, calitatea esenţială a unei lucrări este onestitatea. Evident, într-o epocă în care datorită mijloacelor tehnice furtul intelectual a devenit aproape un reflex fără conotaţii etice, standardul onestităţii pare în cel mai bun caz o pretenţie. Cu toate acestea, mai ales în cazul studenţilor teologi, rezistenţa la posibilitatea facilă de însuşire prin metoda copy and paste a textelor altora, în vederea obţinerii unei note, pe care se vor construi ulterior slujirea şi cariera, este un exerciţiu de luciditate, o dovadă de maturitate intelectuală şi spirituală.

Care sunt aşteptările de la o lucrare ştiinţifică?

Trebuie spus de la bun început că cititorul/examinatorul nu aşteaptă de la o lucrare de seminar un text inovator, manuscrisul unei viitoare cărţi cu destin mondial. Nu sunt aşteptate „descoperiri” şi nici pagini de literatură clasică. Înainte de a scrie astfel de texte, studentul trebuie să înveţe câteva reguli minime ale muncii intelectuale şi să facă prin lucrarea de seminar dovada faptului că stăpâneşte metodele de lucru, că are o abordare limpede a temei alese, că ştie să se folosească onest, citând, de ideile altora, înainte de a le avea pe ale sale proprii. Pentru aceasta, autorul unei lucrări de seminar sau a oricărui alt gen de text ştiinţific trebuie să aibă o preocupare reală faţă de tema aleasă, să încerce prin scrierea materialului respectiv să îşi limpezească viziunea şi să capete un plus de informaţie bine asimilată. O bună sinteză a unor lucruri deja ştiute este în sine o bună lucrare de seminar.

Care sunt cele mai frecvente dificultăţi întâmpinate?

Să le enumerăm pe primele patru:

• alegerea unei teme la întâmplare sau acceptarea uneia faţă de care nu avem interes,
• de unde caracterul prea vag sau general al acesteia,
• de aici decurge impasul bibliografic şi în cele din urmă
• blocajul redacţional.

Care sunt cele mai frecvente greşeli?

Tot pe scurt, enumerăm câteva:

• lipsa unei delimitări în interiorul temei alese, de pildă a unei perioade atunci când tratăm un fenomen istoric sau a unui aspect atunci când avem în vedere un fenomen social sau eclezial;
• lipsa unui plan de abordare, ceea ce ne îngreunează câştigarea unei minime clarităţi asupra complexităţii temei tratate;
• utilizarea neriguroasă a surselor bibliografice, fapt care se datorează de regulă lipsei distincţiei dintre citat, parafrază şi plagiat;
• de aici rezultă şi un aparat critic infrapaginal plin de inexactităţi sau sugerând că am citit mai mult decât în realitate;
• ceea ce se vede în preluarea referinţelor din textele altora;
• folosirea unor termeni al căror sens nu este cunoscut;
• neatenţia la regulile gramaticale de bază (de exemplu, faptul că nu se pune virgulă între subiect şi predicat) ale limbii române; vezi aici regulile de folosire a virgulei în limba română;
• în fine, sub presiunea termenului de predare a textului, folosirea metodei copy and paste.

Care sunt principalele etape ale redactării unei lucrări ştiinţifice?

• alegerea subiectului şi întocmirea planului provizoriu;
• alcătuirea bibliografiei reprezentative (articole de dicţionar, volume, studii, resurse online);
• parcurgerea bibliografiei şi întocmirea fişelor de lectură;
• actualizarea planului de tratare a subiectului ales;
• redactarea finală.

Ce trebuie citit pentru a şti cum se scrie o lucrare ştiinţifică?

Cel mai bine ar fi să se înceapă cu lectura cărţii lui Umberto Eco, Cum se face o teză de licenţă. Disciplinele umaniste, traducere de G. Popescu, Pontica, 2000. Romancier dar şi universitar, Eco propune un mod dezinhibat de abordare a temelor ştiinţifice şi în acelaşi timp deosebit de riguros. Regulile cărţii nu privesc doar tezele de licenţă, ci orice lucrare cu caracter ştiinţific.

O bună călăuză în însuşirea artei scrisului oferă Catherine & Odile Pierron, Cum să scriem, trad. B. Geangalău, Polirom, Iaşi, 1999. Cartea se adresează publicului larg, adică nu doar celor care trebuie să scrie o lucrare ştiinţifică. Cum multe dintre textele cu care este confruntat studentul de azi sunt în limbi străine, se pune întrebarea metodologică referitoare la modul în care trebuie făcută o traducere. Vezi în acest sens lucrarea, ceva mai complexă decât o simplă introducere, semnată de Roger T. Bell, Teoria şi practica traducerii, traducere de C. Gazi, Polirom, Iaşi, 2000.

Dintre autorii români preocupaţi de rigoarea academică vezi prezentare făcută în perioada interbelică de marele intelectual creştin Mircea Vulcănescu, Organizarea muncii intelectuale. Scurte indicaţiuni privitoare la organizarea tehnică a muncii intelectuale folositoare studentului pentru prepararea lucrărilor de seminar şi personale, în: Idem, Către fiinţa spiritualităţii româneşti. Dimensiunea românească a existenţei, vol. 3, Editura Eminescu, Bucureşti, 1996, pp. 71-115. O prezentare de acest gen pentru uzul teologilor a făcut şi eminentul profesor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti Teodor M. Popescu, Îndrumări metodice de lucru pentru studenţii în teologie, publicată iniţial în revista Studii Teologice 7-8 (1956), pp. 498-530 şi republicată sub formă de broşură la Cluj-Napoca în 2001. O introducere metodologică actualizată oferă Daniel Benga, Metodologia studiului şi cercetării ştiinţifice în Teologie, Sophia, Bucureşti, 2003. Aceasta poate fi completată de lucrarea lui Ştefan Lupu, Ghid practic pentru elaborarea unei lucrări ştiinţifice în teologie, Sapientia, Iaşi, 2000.

Norme de redactare

O lucrare de seminar trebuie să fie redactată ţinând cont de următoarele norme:

• fontul este Times New Roman ori Palatino Linotype, în cazul textelor cu caractere neromâneşti (greacă, rusă etc.);
• corpul de literă este 12 şi interliniajul de un rând şi jumătate;
• notele se dau în subsolul paginii;
• bibliografia generală este la finalul textului;
• textul este trimis în format .doc sau .odt;
• dimensiunile textului sunt între 10 şi 20 de pagini;
• se evită sublinierile în text cu litere îngroşate sau altminteri. Toate sublinierile necesare vor fi cu italice.

Norme de citare bibliografică

• Autorii se citează fără titluri academice sau eclesiale. Pagina la care se face referire se citează: p. 55. Mai multe pagini se citează: pp. 73-75. Coloanele de dicţionar sau de ediţii critice se citează: coll. 890-1034.
• Cărţile de autor se citează: Francis Rapp, Christentum IV. Zwischen Mittelater und Neuzeit (1378-1552) (= Die Religionen der Menschheit 31), Verlag W. Kohlhammer, Stuttgart, 2006.
• Cărţile cu mai mulţi autori se citează: Tomáš Špidlik, Michelina Tenace, Richard Čemus, Questions monastiques en Orient (= Orientalia Christiana Analecta 259), Pontificio Istituto Orientale, Roma, 1999.
• Volumele colective se citează: Ioan I. Ică jr, Germano Marani (ed.), Gândirea socială a Bisericii. Fundamente – documente – analize – perspective (= Civitas christiana), Deisis, Sibiu, 2002.
• Volumele fără editor nominal se citează după instituţia care patronează apariţia: PONTIFICIO CONSIGLIO DELLA GIUSTIZIA E DELLA PACE, Compendio della dottrina socialedella Chiesa, III Edizione, Libreria Editrice Vaticana, Città del Vaticano, 2004.
• Contribuţia unui autor într-un volum colectiv se citează: Gerhard Robbers, „Europarecht und Kirchen”, în Joseph Listl, Dietrich Pirson (ed.), Handbuch des Staatskirchenrechts der Bundesrepublik Deutschland, Zweite, grundlegend neubearbeitete Auflage, Erster Band, Duncker & Humblot, Berlin, 1994, pp. 315-332.
• Articolele şi studiile din periodice se citează: Hans Christian Knuth, „Christian Responsability in Medicine and Society: the Church and the Health System in the Context of the (Northern) European Social States”, International Review of Mission 376/377 (2006), pp. 78-88.
• Sursele electronice se citează conform regulilor de mai sus la care se adaugă: adresa electronică exactă şi data ultimei accesări de către autor a acesteia: „Poziţia Bisericii Ortodoxe din România faţă de avort (iunie 2005)”, http://www.teologia-sociala.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=8&Itemid=10, accesat în 21 martie 2009.