Modificările survenite pe harta geopolitică a Africii de Nord și parțial în Orientul Apropiat, rolul decisiv jucat de mijloacele de comunicare, de la internet la telefonia mobilă și mass media, severitatea cenzurii electronice a foștilor dictatori dar și cea practicată în continuare de guvernele totalitare, violențele de stradă din Londra sau flash-mobing-urile din SUA, toate au în comun un element definitoriu: folosirea intensă a rețelelor de socializare. Cât mai succint și pe înțeles, acestea sunt platforme electronice prin care se schimbă mesaje, dar și imagini sau chiar filme de câteva minute. Forța lor de impact este dată de două aspecte. Primul vizează numărul mare de utilizatori, doar în România cei care folosesc rețeaua Facebook fiind de aproape 4 milioane, ceea ce nu este chiar mult în comparație cu cele aproape 700 de milioane la nivel mondial. Pentru a avea o imagine mai precisă asupra anvergurii fenomenului, iată și alte cifre: rețeaua chineză Renren are 130 de milioane de utilizatori, cu precădere studenți; în spaniolul Tuenti își comunică unii altora informațiile aproape 10 milioane de utilizatori; platforma japoneză Mixi are 30 de milioane de înregistrați; platforma franceză Skyrock numără peste 20 de milioane de fideli; cea mai mare rețea rusească de socializare, Odnoklassniki, se laudă cu mai bine de 45 de milioane de utilizatori; depășind de câteva ori numărul locuitorilor țării de origine, Belgia, platforma Netlog este preferata a peste 75 de milioane de persoane; rețeaua germană StudiVZ, concepută mai ales pentru publicul studios, elevi, studenți, dar și cadre didactice, se apropie de limita a 20 de milioane de utilizatori; în fine, cu o cifră similară se poate lăuda și rețeaua sud-coreeană de socializare Cyworld. Să mai adăugăm faptul că, în prezent, la nivel planetar, există 5 miliarde de utilizatori ai telefoniei mobile și peste 2 miliarde de abonați la internet. Al doilea aspect, tehnic, este scurtimea mesajelor, precum în rețeaua Twitter (are în jur de 200 de milioane de utilizatori), care permite transmiterea lor cu rapiditate, indiferent de calitatea legăturii de internet, dată fiind cantitatea mică de biți necesară. În cazul blocadei electronice impuse de autorități, o astfel de facilitate este vitală pentru comunicarea cu exteriorul. Acum, dată fiind amploarea pe care o cunoaște noul mediu de comunicare, alături de cele mai vechi, să ne întrebăm ce mutații antrenează folosirea intensă a mijloacelor tehnice de informare.

În primul rând, așa cum nu încetează să atragă atenția sociologii și filosofii culturii, frecventarea tehnicii cu o intensitate fără precedent în istoria umanității nu are cum să nu influențeze pe utilizatorii acesteia. Asistăm în cazul rețelelor de socializare, dar nu numai, la o schimbare evidentă a comportamentului personal și de grup. În medie, un utilizator de Facebook este în rețea aproximativ 15,5 ore pe lună și accesează cel puțin o singură dată pe zi contul personal. Dacă mai adăugăm consumul, devenit „clasic”, de televizor și folosirea internetului sub alte forme, de la bloguri la paginile electronice ale ziarelor și ajungând la jocuri, omul timpurilor noastre, aflat tot statistic la o vârstă cuprinsă între 15 și 45 de ani, este on line pe durata a cel puțin o pătrime din timpul unei zile. Orele dedicate acestui tip de comunicare și de consum de informații sunt practic luate din bugetul de timp folosit anterior relaționării directe, inter-personale. Chiar dacă o bună parte din munca profesională are nevoie de suportul noilor mijloace, schimbul de date fiind esențial pentru instituții și companii, ceea ce se întâmplă la nivel strict individual este, totuși, o deplasare vizibilă dinspre real spre virtual, dinspre aici spre un acolo imprecis. La nivel de grup, rețelele de socializare au capacitatea de a crea identități colective iluzorii, să antreneze energii care, puse la un loc, pot genera fenomene greu de stăpânit. Exemplul la îndemână sunt acele invitații, voite sau accidentale, lansate de pe contul personal de Facebook, de pildă, la ziua de naștere. O petrecere spontană cu 10.000 de musafiri puși pe harță, lejermente alcoolizați, coborâți din lumea virtuală în realitatea nemijlocită reprezintă și pentru cea mai bine organizată poliție locală o provocare serioasă. Ceea ce pentru atingerea unui scop politic, de genul răsturnării unui regim ilegitim sau abuziv, este un instrument eficace, se dovedește în alte contexte o adevărată amenințare.

Așa ajungem la a doua mutație de substanță antrenată de noile mijloace de comunicare. Este vorba despre schimbarea raporturilor democratice dintre putere și bază, dintre stat și cetățenii lui. Nu s-a vorbit în primăvara acestui an despre „revoluțiile Facebook și Twitter”? Dacă pentru unii folosirea în exces a internetului poate duce la dezrădăcinarea socială, la „virtualizarea” vieții, iată că pentru alții, angajați politic, același internet este un instrument prin care aspirația se traduce în fapt istoric. Se confirmă și de data aceasta dialectica inerentă abilităților prin care se construiesc tot atât de multe lucruri pe cât se pot distruge. Rămânând pentru moment la partea pozitivă, este limpede că modul de a face politică se transformă radical. Comunicarea în timp real, imaginile din parlament sau de la dezbateri, opiniile postate pe blogul personal sau pe Twitter, campaniile de adunare de fonduri și de simpatizanți, polemicile cu adversarii ideologici, răspunsul prompt dat acuzațiilor sau războaiele comunicatelor de presă – toate acestea au intrat deja în cotidianul politic. Prin aplicarea inclusiv în România, în ciuda rezistențelor de sistem, a bunelor practici în materie de comunicare și de transparență, de la publicarea declarațiilor de avere ale demnitarilor la afișarea tot electronică a documentelor și deciziilor de interes public, se schimbă în mod ireversibil mentalitatea nu doar a celor care conduc, dar și a celor conduși. Desigur, omniprezența mijloacelor de stocare și de comunicare a informațiilor, de la conturile de email la cardurile bancare sau de sănătate, reprezintă doar un aspect, pe care îl putem numi utilitar, al noii realități digitale. Nu mai este niciun secret că, ilustrând dialectica amintită, sistemele electronice sunt vulnerabile și, mai grav, capabile să controleze fără mandat democratic datele personale, să le manipuleze sau să le folosească în alt scop decât cel declarat. Din păcate, isteria în jurul fatidicei cifre 666 a compromis la noi dezbaterea serioasă legată de politicile informaționale ale statului. Or, discuția aceasta ar trebui reluată și poziționată corect, nu toți politicienii europeni având atâta credulitate de câtă au dat dovadă aleșii noștri și nici toate Bisericile fiind atât de supuse brațului secular pe cât s-a străduit să fie Biserica noastră.

Tot sub semnul dialecticii, al amestecului între câștig și pierdere, stă și o altă schimbare pe care merită să o amintim în această sumară panoramă. Rapiditatea accesului la informații este, fără îndoială, marele merit al internetului și al tuturor aplicațiilor sale ulterioare, de la cataloagele electronice ale bibliotecilor la paginile specializate. Mai cu seamă pentru lumea academică săracă, fără resurse, precum cea de la noi, folosirea internetului este o adevărată binefacere. Inclusiv rețelele de socializare au un rol informațional, anunțarea unei conferințe sau lansări de carte prin cât mai multe platforme garantând un public dacă nu interesat, cu siguranță numeros. Cu toate acestea, ceea ce se petrece de mai bine de două decenii încoace în spațiul virtual este o schimbare a ierarhiei informațiilor cu implicații pe măsură. Concret, datorită necesității de a folosi motoarele de căutare gen Google, indispensabile în oceanul de informații pe care internetul le generează zilnic, mediul de informare devine, conștient sau nu, un selector și, la rigoare, o cenzură. Simplu spus, reinterpretând modern dilema lui Hamlet, cine nu este în internet, nu există. Se naște astfel o nouă memorie culturală, la concurență cu cea păstrată în cărți și săpată în piatră, pictată pe ziduri de biserici sau pe pânzele ce umplu muzeele. Din sursă alternativă, internetul ajunge singura sursă pentru consumatorii grăbiți și superficiali, așa cum gradul de celebritate nu mai este garantat de prestația artistică sau de impactul ideilor, ci de numărul „prietenilor” din rețelele de socializare.

În loc de concluzie, pe scurt, cum ar trebui să ne poziționăm social-teologic față de tehnica informațională de azi? Ei bine, să luăm mai întâi act de avantajele oferite: de la eficiența și costurile reduse ale transferului de informații la gradul sporit de transparență apărut între conducători și conduși. În plus, dacă ne gândim la invenția creștină a codex-ului și la înlocuirea papirusului cu pergamentul, dar și la revoluția produsă ulterior de tiparul lui Gutenberg, prima carte tipărită fiind deloc întâmplător Sfânta Scriptură, este limpede că, în lectura creștină a semnelor vremii, noile tehnologii sunt tot atâtea noi mijloace de misiune. În fapt, chiar și cu întârziere, prezența religioasă în internet și în rețelele de socializare este din ce în ce mai consistentă. Apoi, ceea ce însă trebuie să ne preocupe sunt efectele negative, mai ales riscul comunicării fără comuniune. Refugiul până la dependență într-o lume virtuală și aderența la false comunități, pe cât de mari pe atât de vaporoase, sunt probabil cele mai grave simptome ale consumului iresponsabil de internet. Astfel de năluci generate tehnic nu poate fi de aceea combătute credibil decât prin redescoperirea lui Hristos, un Dumnezeu personal deloc imaginar, ci întrupat în istorie, prezent fără întrerupere în Biserica Sa și gata oricând să devină un adevărat partener de dialog. Indiferent de rețea!

Renașterea 10/2011, p. 3