Pe lângă celelalte metehne lăsate de regimul comunist, perpetuate şi chiar aprofundate în două decenii de tranziţie confuză, se numără şi cea legată de amestecul nepermis al valorii cu opusul acesteia. Concret, problema fundamentală a României de azi, la orice nivel şi în orice domeniu, este lipsa acelei mediocrităţi oneste (despre care scria Vergiliu) care să facă posibilă excelenţa. La noi, extremele pot exista nestingherit unele lângă altele. Mai mult, extrema imposturii are nu de puţine ori şi avantajul pârghiilor decizionale, „proştii” fiind, aşa cum ştim din literatura română de început, mulţi şi, între timp, puternici. Spaţiul academic este acela unde această coabitare fatală pentru viitorul european al nostru se vede de o manieră limpede, profesioniştii împărţind acelaşi statut cu amatorii şi impostorii. Nu este deloc întâmplător că majoritatea celor care au condus destinele învăţământului, preuniversitar şi universitar deopotrivă, au încercat, fiecare eşuând pe cont propriu, să impună standarde minime de calitate. Pentru moment, la evaluarea personală şi instituţională, cantitatea (numărul de cărţi şi articole) pare în continuare mai importantă decât calitatea (receptarea şi relevanţa celor scrise). În plus, s-au încetăţenit o serie de mitologii academice, dintre care cea legată de revistele ISI frizând ridicolul absolut. Este motivul pentru care orice demers serios de a face lumină în acest domeniu trebuie salutat şi încurajat. O astfel de iniţiativă o reprezintă „Propunerile privind criteriile pentru evaluarea cercetării ştiinţifice în disciplinele umaniste” formulate de o grupă de reprezentanţi ai mai multor discipline umaniste.

Textul „Propunerilor privind criteriile pentru evaluarea cercetării ştiinţifice în disciplinele umaniste” poate fi descărcat aici sau de la secţiunea de documente a acestui site.