Biserica Romano-Catolică este marcată în această perioadă, mai ales în Irlanda, Austria şi Germania, de dezvăluirea unei lungi serii de abuzuri sexuale petrecute de-a lungul ultimelor decenii în instituţii eclesiale de prestigiu (orfelinate şi şcoli). Aducerea la suprafaţă a unor astfel de cazuri, depăşind deja câteva sute, mai ales prin mărturiile zguduitoare ale victimelor, a declanşat un val de uimire, revoltă şi critică. Dincolo de problema reală a mentalităţii şi apucăturilor unora dintre clericii catolici, ceea ce se poate remarca este “plăcerea” presei seculare de a relata despre astfel de subiecte, insistenţa jurnalistică depăşind limita intimităţii persoanelor în cauză. Ca de atâtea ori, şi de data aceasta asistăm la o extrapolare masivă şi, în consecinţă, la punerea fundamentală în chestiune a Catolicismului şi, în general, a Creştinismului. Partizanii laicismului radical, având drept scop declarat eliminarea Bisericii (generic vorbind) ca actor social important, se văd confirmaţi în atitudinea lor. În ceea ce îi priveşte, cei mai puţin duşi la Biserică sunt şi ei cumva confirmaţi, scandalul slujitorilor eclesiali servind drept “scuză” întemeiată pentru menţinerea atitudinii distante. La acestea se adaugă politizarea temei, conflictul dintre partide primind acum, în plină criză economică, o neaşteptată muniţie. Una peste alta, situaţia a atins cote mediatice şi simbolice foarte înalte. Este motivul pentru care se simţea nevoia intervenţiei personale a papei Benedict XVI. Acesta a trimis acum câteva zile o scrisoare pastorală episcopatului şi credincioşilor catolici din Irlanda. Prin stilul direct şi claritatea cuvintelor, gestul este o premieră, comparabil cumva cu scrisoarea din 11 martie 2009 a aceluiaşi Benedict XVI prin care îşi justifica în faţa episcopatului decizia de a dialoga cu opozanţii deciziilor de la Vatican II organizaţi în deja celebra “Frăţie Pius XII”. Recentul document exprimă “ruşinea şi regretul” Bisericii faţă de fărădelegile unora dintre slujitorii săi, îndeamnă la metanoia şi reclamă necesitatea ca vinovaţii să răspundă nu doar în faţa judecăţii divine, dar şi în faţa celei umane. Un accent deosebit este pus pe maniera alegerii şi educării viitorilor clerici, întrebarea legată de vocaţia religioasă şi morală/etică a candidaţilor trebuind să fie formulată deja de la începutul procesului formativ. În ciuda limpezimii şi univocităţii scrisorii pontificale, criticii acesteia ar fi dorit ca în text să se regăsească şi referinţe la situaţia din Austria şi Germania. În lectură social-teologică, documentul este un exemplu de comunicare publică, un model pe care inclusiv autorităţile noastre eclesiale ar putea să îl urmeze. În loc să apeleze la recuzita formulelor vagi, imprecise, între negare şi confirmare, atacând mai curând mass-media decât să ţină cont de miezul problemei, Benedict XVI face un exerciţiu de sinceritate care are un efect eliberator pentru credincioşii săi “prizonieri” ai scandalului mediatic.

Scrisoarea papei Benedict XVI poate fi descărcată aici sau la secţiunea Documente a acestui site.