A apărut în aceste zile numărul IV al Anuarului Dreptatea (Jahrbuch Gerechtigkeit, Publik-Forum, Oberursel, 2010). Editat de un grup eclezial format din reprezentanţi ai mai multor organizaţii şi structuri diaconal-filantropice din Germania, Anuarul din 2010 are drept temă chestiunea perpetuării şi chiar a adâncirii inegalităţilor sociale din interiorul Uniunii Europene: Săraca Europă bogată. Să depăşim noua divizare dintre Est şi Vest (în original: Armes reiches Europa. Die neue Spaltung von Ost und West überwinden). Teza centrală este pe cât de clar formulată pe atât de îngrijorătoare: cele două decenii de la căderea comunismului nu par să fi fost suficiente, în ciuda programelor pre şi post-aderare aplicate noilor state membre ale UE, pentru omogenizarea în sus a standardelor de viaţă, muncă, salarizare sau ale altor servicii publice. Altfel spus, fosta linie de demarcaţie dintre Est şi Vest persistă în multe domenii.

Aşa cum ne putem imagina, avem aici mai multe cauze care, fiecare în parte şi toate împreună, explică întârzierea Estului post-totalitar. Să amintim aici, pe scurt, cu titlu exemplar, măcar două. Întâi de toate, este vorba despre însăşi incapacitatea clasei politice din majoritatea ţărilor foste comuniste de a se adapta noilor condiţii, de a gândi şi acţiona strategic, de a pune pe primul loc binele comun şi de a exploata inteligent oportunităţile oferite de deschiderea istorică petrecută în 1989. Din ţările baltice şi până în Bulgaria şi din Cehia până în România, marea problemă încă nerezolvată este mentalitatea coruptă a majorităţii liderilor politici, ineficienţa aparatului de stat şi lipsa planurilor consecvente de încurajare a iniţiativei şi creativităţii mediului privat. Dacă mai adăugăm la acestea, cum este cazul la noi, dezinteresul faţă de atragerea fondurile europene şi de a le gestiona, în cazul când vin, corect şi transparent, atunci avem o imagine destul de amplă a factorilor cu rol de frână în calea revenirii la normalitate a unor ţări marcate de traumele unei jumătăţi de secol de dictatură. Apoi, dincolo de metehnele locale, să nu uităm contextul european şi global, mai larg, marcat de două decenii încoace de accelerarea apariţiei consecinţelor dezechilibrului demografic (criza sistemului asigurativ), de creşterea şomajului prin migraţia tehnologiilor spre ţări cu mână de lucru mai ieftină (fabrica Nokia de la Jucu, de lână Cluj, a fost mutată din Germania, de la Bochum, iar peste o vreme va fi probabil mutată mai spre Est, în Moldova sau Ucraina sau, de ce nu, direct în China), dar şi de migraţia economică dinspre Est spre Vest (fenomenul românilor lucrând la tarife mai mici în Spania sau Italia), de creşterea mai peste tot a deficitului balanţei publice, fapt „compensat” prin reducerea capitolelor de execuţie bugetară privind serviciile sociale, de criza financiară actuală, de falimentul inevitabil sau doar amânat al unor state întregi, precum Grecia sau Islanda (chiar daca această democraţie insulară nu face parte din UE), de stagnarea deopotrivă a producţiei şi a consumului etc. Tot acest context, doar sugerat mai sus, explică în bună parte motivele pentru care, UE nu va fi prea curând un spaţiu al destinelor comune. Este un motiv în plus de a întreba, deloc retoric, care ar fi rolul Bisericilor şi confesiunilor astfel încât preţul uman al crizelor de tot felul să nu depăşească limitele demnităţii şi ale dreptăţii.

Situaţia din România este ilustrată în Anuarul din 2010 prin trei contribuţii: Stefan Tobler, „Menschenwürde – eine Ressource zur Überwindung der Armut. Ein Forschungsprojekt in Rumänien”, Radu Preda, „Lost in transition. Zwanzig Jahre Postkommunismus”, Gerlinde Gabler-Braun, „Kritische Situation der Altenhilfe in Rumänien”.

Prezentarea generală (în limba germană) a volumului o puteţi descărca aici. Tot aici puteţi descărca (pentru moment, doar în germană, traducerea în română fiind în pregătire) şi textul introductiv, programatic, al Anuarului.