Că epoca noastră poartă printre alte nume și pe acela de „eră a comunicării”, nu este o noutate. Cu toate acestea, comunicarea nu este un termen univoc, adică nu se bucură de o semantică lipsită de divergențe. În timp ce pentru unii comunicarea este însăși fundamentul și caracteristica modelului social modern, pentru alții același fenomen comunicațional trezește suspiciuni, de la text la pretext nefiind decât un pas. Ceea ce într-o lectură este constitutiv pozitiv, poate fi în altă interpretare latent periculos. Pozițiile sunt între timp și mai profund polarizate de prezența din ce în ce mai greu de ignorat a internetului. Consecvent, rețeau virtuală este pentru unii un semn de vitalitate a sistemului vascular social, în vreme ce pentru alții net-ul este traducerea digitală a șerpilor care, cu perfidie unduitoare și forță de constrângere, pun stăpânire pe om, omorându-l, asemeni nefericitului Laocoon și celor doi fii ai săi. Dacă pentru o parte domină avantajele comunicării electronice, de la costuri reduse la viteză, pentru cealaltă parte importantă este demascarea, cât mai este timp, a pericolului dictaturii digitale. În afara gândirii la extreme, cert este că, ne spun specialiștii din domeniu și sociologii, dar și psihologii sau medicii, folosirea intensă a internetului, în variate moduri și scopuri, are efecte nemijlocite asupra noastră, cele mai serioase fiind adicțiile de tip nou, de la jocurile online la pseudo-socializarea virtuală. Una peste alta, internetul își arată, ca oricare descoperire tehnică majoră, ambivalența, fapt ce confirmă necesitatea discernământului în utilizarea acestuia. Prima parte a marginaliilor social-teologice despre internet este dedicată tocmai raportului dintre ce se câștigă și cât se pierde prin utilizarea intensă a mediului virtual. A doua parte încearcă o recuperare teologică și practică a comunicării digitale, oferind câteva repere și exemple. În continuare este prezentat documentul din octombrie 2011 aprobat de Sinodul Bisericii Ortodoxe din America cu privire la comportamentul clericilor în rețelele de socializare. La orizontul bibliografic cunoscut, este primul document de acest fel și pe o astfel de temă în spațiul ortodox. În loc de concluzii, formulate sub forma a cinci teze, revenim la dilema de a folosi sau nu internetul în misiunea și pastorația Bisericii, dar și la paradoxul comunicării fără comuniune pe care mediul virtual îl încurajează, trăsătura cea mai problematică a acestui mijloc pe cât de atotprezent pe atât de dificil de gestionat.

Pentru cei care doresc să aprofundeze subiectul, bibliografia selectivă de la final oferă câteva repere utile, unele chiar indispensabile. Notele de subsol din studiul de față se limitează la indicarea surselor electronice de informații. Datele celei mai recente accesări sunt precizate la fiecare adresă în parte.

Textul poate fi descărcat aici sau la secțiunea Biblioteca TSO / Studii și articole a acestui site.